Baia Sprie – Biserica ”Sf. Împ. C-tin şi Elena” – Sfinţinea porţii maramureşene (VIDEO)

Baia Sprie - motiv pop

Baia Sprie-Bis.Sf.Imp.C-tin si Elena-Sfintire poparta 2011-2
Baia Sprie-Bis.Sf.Imp.C-tin si Elena-Sfintire poparta 2011-4

Baia Sprie - motiv pop

Slujba de sfinţire a porţii maramureşene
la intrarea în incinta Bisericii parohiale din Baia Sprie

Ne aflăm la începutul Postului închinat Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, în prima duminică, când gândurile noastre se îndreaptă tot mai mult spre a ne curăţi simţirile lăuntrice, dorinţele sunt orientate spre a ne face bilanţul de sfârşit de an şi a ne pregăti cu multă încredere pentru anul care vine, pe care ni-l dorim cât mai rodnic şi cu împliniri pe toate planurile. Şi pentru că orice perioadă bisericească de post este recunoscută a fi un bun prilej de înnoire sufletească şi de curăţire trupească, cu precădere Postul Crăciunului este un post al bucuriei. Întrucât la finalul perioadei se naşte Domnul nostru Iisus Hristos, iar noi ne pregătim ieslea sufletului să se sălăşluiască şi în noi.
De post şi bucurie sfântă s-au împărtăşit credincioşii Parohiei Ortodoxe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Baia Sprie, când duminică 20 noiembrie 2011, după săvârşirea Sfintei Liturghii săvârşite în Bisericuţa de lemn, au avut prilejul de a lua parte la o slujbă inedită, slujbă de sfinţire a unei porţi maramureşene amplasată în partea de răsărit a Amplasamentului bisericesc al noii Parohii înfiinţate. Este cunoscut faptul că odată cu împărţirea teritorială a credincioşilor ortodocşi ai oraşului Baia Sprie, partea de jos, arondată Bisericuţei de lemn, se regăseşte în acţiuni ample de reconstrucţie, de amenajare şi extindere a Amplasamentului dimprejurul bisericii parohiale situată pe strada Câmpului din Baia Sprie. Dacă în vara anului 2011 s-au început lucrările de extindere a bisericii parohiale şi s-a turnat fundaţia, până în acest moment s-a reuşit ridicarea unui frumos Altar de vară în faţa bisericii şi construirea unei clădiri pentru a servi drept Clopotniţă parohială, în incinta căreia se regăseşte şi un birou parohial şi o bibliotecă parohială destinată fondului de carte religioasă şi literatură pentru cei interesaţi. De jur-împrejurul bisericii s-a amenajat un spaţiu verde cu plantarea unor pomi ornamentali, s-au aşezat bănci din lemn masiv de stejar, s-au plantat flori şi s-a introdus gazon pe spaţiul verde. Întregul imobil în natură teren destinat Amplasamentului bisericesc al Parohiei a fost îngrădit cu gard din lemn, împletit din nuiele după tradiţia maramureşeană şi înzestrat cu porţi specifice zonei Maramureşului voievodal. Dacă la intrarea principală existau două porţi specifice, în partea sudică, spre trecerea punţii peste râul Săsar s-a construit o frumoasă poartă maramureşeană , iar în partea de răsărit a incintei s-a aşezat o altă poartă maramureşeană, regăsită într-o veche instituţie băiespriană şi restaurată adecvat, în aşa fel încât să fie utilă scopului propus.
Prin contribuţia unor credincioşi cu suflet mare din Baia Sprie, îndrumaţi de Părintele Adrian Gh. Paul, parohul Bisericii de lemn din Baia Sprie, s-a ajuns la instaurarea acestei porţi, ce datează din 1979 şi făurită de mâna unor meşteri cioplitori din Chiuzbaia, la trecerea dintre spaţiul orăşenesc băiesprian şi incinta bisericii parohiale nou înfiinţate. Şi cum poarta este semnul concret de trecere dintre două lumi, dintre două spaţii, dintre două existenţe, tot aşa poarta maramureşeană a bisericuţei de lemn din Baia Sprie s-a dorit a fi un semn de trecere spre o altă lume pentru toţi cei care vor trece prin ea. Şi cum la cer şi în Împărăţia lui Dumnezeu se trece printr-o poartă, tot astfel credincioşii oraşului Baia Sprie, adunaţi din lume, când vor trece prin poarta maramureşeană aşezată la loc de cinste, vor intra în legătură cu o altă lume, un spaţiu eclesial şi bisericesc, un spaţiu de comuniune în rugăciune, de solidaritate şi de sfinţire a tuturor; un spaţiu sacru de sfinţire bisericească, unde sunt chemaţi la rugăciune, la solidaritate, la împreună lucrare înspre mântuirea sufletelor tuturor.
Pentru aceasta, părinţii slujitori ai acestui Sfânt altar s-au gândit că este potrivit a săvârşi o slujbă de sfinţire a acestei porţi maramureşene, în vederea evidenţierii ei şi a mărturisirii importanţei şi semnificaţiei unei astfel de lucrări. Aşa se face că duminică 20 noiembrie 2011, după Sfânta Liturghie, s-a ieşit afară în faţa porţii, s-au rostit câteva rugăciuni de binecuvântare şi s-a stropit cu apă sfinţită acest însemn şi s-a evidenţiat rostul amenajării acestei porţi în locul respectiv. Toţi cei crezenţi la slujbă au avut bucuria de a lua parte la un moment înălţător, la o acţiune inedită şi la slujbă mai specială. Părintele paroh Adrian Gh. Paul a evidenţiat în câteva cuvinte importanţa acestui gest şi rostul amenajării porţii în locul respectiv, subliniind că se are în vedere, în viitor, construirea unui punct de informare turistică în zonă, atât de necesară pentru evidenţierea oraşului Baia Sprie şi a zonei de interferenţă a Maramureşului, implementat în apropierea bisericii de lemn spre edificare pentru toţi cei care vor trece prin Baia Sprie să deosebească spaţiul bisericesc de cel destinat orientărilor orăşeneşti. La eveniment a luat parte mai mulţi invitaţi, printre care se evidenţiază recunoscutul realizator de emisiuni culturale şi religioase, D-l Octavian Butuza, care a şi filmat, cu echipa de regie, întreaga manifestare.
Fie ca toţi cei care vor călca pragul bisericii, îşi vor îndrepta gândurile şi paşii spre acest Sfânt altar, vor trece pe sub poarta maramureşeană în incinta Bisericuţei de lemn din Baia Sprie, să găsească alinare şi mângâiere sufletească, să li se împlinească dorinţele spre mântuire şi să aibă parte de har şi binecuvântare de la Dumnezeu şi de la sfinţii Săi, cei întocmai cu Apostolii cinstiţi, Sfinţii împăraţi creştini Constantin şi mama sa Elena.

Luni, 21 noiembrie 2011
De praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului

Baia Sprie - motiv pop

Lasă un comentariu