5 decembrie 2023 – Dublă lansare de carte
Este cunoscut faptul că Părintele Adrian-Gheorghe PAUL este un prolific autor de volume de cărți, treisprezece la număr în calitate de unic autor și alte șapte ca și coautor; a publicat peste 100 de studii și articole științifice de specialitate teologică în reviste recunoscute CNCSIS atât în țară cât și-n străinătate; a luat parte și a organizat mai multe conferințe, workschop-uri științifice academice și studențești în domeniul Teologie, cum este și cel din anul acesta la Departamentul de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” din Baia Mare, unde PC sa își desfășoară activitatea didactică de la catedră. Bunăoară, anul acesta 2023 a și obținut titlul științific de abilitare doctorală, ceea ce-i permite a coordona teze de doctorat în domeniul Teologie începând cu anul universitar viitor. Este și preot paroh slujitor la Biserica Ortodoxă de pe valea Roșie din Baia Mare, implicat atent și asiduu în coordonarea lucrărilor de restaurare și înnoire, înfrumusețând armonios și plăcut, pictura bisericească din acest locaș de cult, după ce a restaurat și pictat bisericuța de lemn cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Baia Sprie și a recondiționat biserica monument istoric cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din comuna Certeze, protoieria Oaș în urmă cu trei-patru ani. Așadar un slujitor devotat Bisericii Ortodoxe și implicat profund în orice activitate misionară și pastorală unde a fost trimis în calitate de slujitor bisericesc. Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să-l țină sănătos și să-I sporească mult harul, râvna și puterile de a duce la îndeplinire sarcinile pe care le primește. Fie ca acest popas să fie de bun augur celor interesați de tematica evidențiată de autor în cele două volume de lucrări ce au stârnit interes în urbea noastră maramureșeană. Întru mulți și cu rodnici ani, Părinte profesor și paroh.
Vivat Academia… Vivat Profesorres!