Baia Mare – Biserica ”Sf. Apostoli Petru și Pavel” – Istoric

Scurt istoric

 

Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (Valea Roşie) din Baia Mare a început să fie construită prin anul 1937-1938. Hotarârea credinciosilor a fost sustinuta si de conducerea Trustului Minier Valea Rosie, director fiind pe atunci domnul Gheorghe Suciu. Cei care au trait acele vremuri au afirmat ca minerii s-au angajat sa presteze voluntar câte cinci zile de munca si sa contribuie fiecare cu un salariu lunar. Locul pe care se afla biserica era o mlastina la inceputuri si nu apartinea cuiva anume. Mesterul constructor a fost un om simplu din Seini, pe nume Gheorghe Oros, recunoscut de altfel pentru bisericile ridicate anterior.

Slujbele au început sa fie savârsite în noua biserica începând cu anul 1940, primul preot titular fiind pr. dr. Vasile Tiplea. Din anul 1945 i-a urmat întru slujire preotul Stefan Ilies, care a pastorit pâna în anul 1950, când a venit la aceasta Parohie preotul Gheorghe Lupsa. Dânsul a avut cea mai lunga perioada de pastorire, care a durat pâna în anul 1984. În timpul pastoririi Prea Cucerniciei Sale s-a confectionat primul iconostas, a fost pictat Sfantul Altar, s-a zugravit biserica de catre pictorul Alexandru Zieberth, s-a cumparat un clopot, s-a reparat exteriorul, s-a împrejmuit curtea bisericii, iar la 31 mai 1953 biserica a fost târnosita de catre P.S. Sa Valerian Zaharia – episcopul ortodox de Oradea.
Întrucât numarul credinciosilor a crescut, în anul 1970 se înfiinteaza al doilea post de preot, care a fost ocupat de preotul Ioan Stiru, datorita caruia a fost înfiintat corul bisericii noastre.

Din anul 1978 parintele I. Stiru s-a transferat la Catedrala de pe strada Vasile Lucaciu, locul dânsului fiind luat de catre preotul Ioan Filip, care a slujit la aceasta biserica pâna în anul 2005. Dupa pensionarea parintelui Lupsa, din anul 1984 a fost numit preotul Marius Lazar, o voce deosebita si care si-a adus o însemnata contributie la ridicarea nivelului calitativ al corului bisericii parohiale.
Din anul 2005 si pana in octombrie 2020 a slujit ca si preot paroh Parintele dr. Cristian STEFAN, consilier cultural eparhial si fost titular la catedra de Teologie Ortodoxa din cadrul Facultatii de Litere din Baia Mare. Alaturi de P.C. sa a slujit in aceasta perioada si Parintele Marius-Alexandru LAZAR jr., P.C. Parinte Fabian COROIAN, desemnat si Protopop al Protoieriei Ortodoxe din Baia Mare, astăzi transferat la Biserica Sfantul Nicolae de pe str. Crisan, precum si, pentru scurta vreme, Parintele dr. Bogdan GAVRA.

La data de 1 noiembrie 2020 pe postul de preot paroh a fost desemnat Parintele conferenţiar univ. dr. Adrian Gh. PAUL, cadru didactic universitar, titular la Departamentul de Teologie Ortodoxa „Justinian Arhiepiscopul” din cadrul Facultatii de Litere a Centrului Universitar Nord din Baia Mare, venit prin transfer parohial din Protopopiatul Ortodox Negreşti Oaş. În momentul de fata, preotii slujitori sunt: pr. conf. dr. Adrian Gh. Paul – paroh si pr. II Marius Lazar jr.

Dupa anul 1990, a fost refacuta întreaga pictura a bisericii parohiale, s-au efectuat lucrari la sarpanta, s-au executat tencuieli exterioare, s-a refacut gardul împrejmuitor, s-a introdus sistemul de încalzire centrala, s-a amenajat curtea interioara, s-a ridicat o cladire noua cu sala pentru cor, birou parohial si grup social, s-au schimbat geamurile la biserica, s-a pavat soleea si altarul cu marmura si a fost dotata biserica cu vesminte preotesti si odoare noi. In acest moment Biserica parohiala se afla intr-un amplu proces de restaurare interioara, cu impodobirea unei noi picturi neobizantine si cu ample lucrari de innoire si infrumusetare. Urmeaza a se schimba intergral fata bisericii, in interior, cu un nou iconostas, cu modificarea Sfintei Mese din Sfantul Altar, cu mobilier nou din lemn de stejar cioplit, si cu infrumusetarea cu covoare si prapori noi.

 

Baia Mare, la sarbatoarea Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavril 2020

PAROH,
Pr. dr. Adrian Gh. PAUL

Lasă un comentariu