Înălțarea Domnului Iisus cu trupul înviat la ceruri!
Dragi credincioși și credincioase,
Înălțarea Domnului este cea de-a doua mare sarbatoare din perioada Penticostarului. Preamărirea Mantuitorului Iisus Hristos pe pamant s-a incheiat la patruzeci de zile de la slavită Invierea Sa, adică la Inaltarea cu trupul la cer și șederea Sa de-a dreapta Tatălui, în ceruri, sarbatoare pe care Biserica o praznuieste în mod solemn de Ispas. Trecerea din atmosfera de ganduri in legatură cu Invierea Domnului spre praznicul Inaltarii se face in Miercurea saptamanii a sasea dupa Pasti, cand facem odovania praznicului Pastilor si concomitent, Inainte-praznuirea Inaltarii Domnului.
Praznicul Inaltarii Mantuitorului se continuă cu o după-serbare, care se incheie vineri in saptamana a saptea dupa Pasti, perioada in care sfintele slujbe ne țin in atmosfera duhovniceasca prilejuita de evenimentul Inaltarii Mantuitorului cu trupul înviat la cer.
Intreaga slujba a Inaltarii, cuprinsa in Penticostar, este plina de teologie și învățăminte duhovnicești. Exista imnuri liturgice in care cuvintele ce fac legatura intre evenimentul sarbatorit si mantuirea noastra, intre Inaltarea cu trupul la cer a Mantuitorului si innoirea intregii lumi, pun in evidenta sensul adânc, teologic al suirii cu trupul la cer a Fiului lui Dumnezeu, ce are drept cauză iubirea Lui față de oameni, iar ca efect mantuirea noastra, posibilitatea noastra de a ajunge sa petrecem acolo unde petrece El, cu firea Sa omeneasca. In special doua ganduri strabat intreaga randuiala de slujba a acestui praznic; gandul ca inaltandu-Se Hristos la ceruri, ne-a înaltat si pe noi: “Suitu-Te-ai Datatorule de viata, Hristoase la Tatal, si ne-ai inaltat pe noi Iubitorule de oameni, cu negraita milostivirea Ta“. (Utrenia Inaltarii, cantarea 3, canonul 1, oda 1) si gandul ca mergand la Tatal, Hristos ni-L va trimite noua pe Duhul Sfant: “Inaltatu-Te-ai intru slava, Imparate al ingerilor, ca sa ne trimiti noua pe Mângâietorul de la Tatăl“. (cantarea 4, canonul 1, oda 1).
Daca la Sfintele Pasti eram chemati “sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos“(Utrenia Pastilor, cantarea 1, oda 1), chemarea de acum este aceeasi, doar in alta formulare – “Cele pamantesti, pe pamant lasandu-le si cele din cenușă, țărână dandu-le, veniti sa ne trezim… sa ne ridicam ochii si cugetele… sa ne inaltam privirile… si simtirile.” Pentru o adevarata praznuire este asadar neaparat necesar efortul de a ne curati sufletele, pentru a ne ridica spre cer. Inima curata si mintea treaza sunt conditia intrării prin portile ceresti si a petrecerii impreuna cu Hristos, în ceruri. Aici troparul praznicului ni-L descopera pe Cel a carui Inaltare la cer o sarbatorim, Hristos, Dumnezeul nostru, Fiul lui Dumnezeu, Izbavitorul lumii, caci ni se spune: “Inaltatu-Te-ai întru slava Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie facand Ucenicilor cu fagaduinta Sfantului Duh, încredințându-se ei prin binecuvantare, ca Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii“. Iar condacul ne prezinta Inaltarea ca fiind punctul final si incununarea activitatii Mantuitorului in aceasta lume; înăltandu-Se la cer, Hristos, prin firea omeneasca pe care a avut-o, ne-a unit cu Tatal, a unit cele ceresti cu cele pamantesti: “Plinind iconomia cea pentru noi si cele de pe pamant unindu-le cu cele ceresti, Te-ai inaltat intru slava, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despartit, ci ramanand nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi si nimeni impotriva voastra“.
Biserica, prin slujba atât a vecerniei cât și a utreniei Inaltarii, ne arata ca Inaltarea a constat in suirea Mantuitorului cu sufletul dar si cu trupul la cer, lucru care explica mirarea heruvimilor. (Vecernia mare, Doamne strigat-am, stihira 2), Cel ce S-a inaltat si a strabatut taria cerului avea trup omenesc, fapt afirmat de stihiri ca acestea: “Cetele ingerilor, Mantuitorule, vazand firea omeneasca suindu-se impreuna cu Tine, mirandu-se neincetat, Te laudau pe Tine“. (Utrenie, cantarea 3, canonul 1, stihira 2). Pe de alta parte, Inaltarea Domnului nu a fost o minune facuta doar in fata unei multimi de oameni, ci a fost un eveniment la care a participat activ întregul cosmos. Cand Mantuitorul se inalta, cerul si pamantul luau parte la minune: “Cand ai mers pe muntele Maslinilor, Hristoase, spre a implini bunavointa Tatalui, ingerii cei din ceruri s-au spaimantat si cei de sub pamant s-au cutremurat; Ucenicii au stat de fata cu bucurie si cu cutremur, cand ai grait lor; iar norul ca un tron pregatit astepta in fata; si cerul deschizandu-si portile, frumusetea isi arata; si pamantul isi descoperea ascunzatorile, ca sa faca cunoscuta pogorarea lui Adam si cea din nou a lui suire. Dar picioarele Tale se inaltau ca si cum ar fi fost ridicate de o mana, iar gura mult binecuvanta, precum se auzea; norul Te ridica si cerul Te-a primit inlauntru. Acest mare si minunat lucru L-ai facut Doamne spre mantuirea sufletelor noastre“. (Vecernia cu Litie, stihira 4, p. 282.). Asemenea, si lucrarea mantuitoare a Fiului lui Dumnezeu nu s-a revarsat doar asupra umanitatii, ci intreaga lume se bucura de roadele ei. Aceasta o marturisim la slujba Inaltarii cand spunem: “Lumea cea imbatranita in multe pacate, înnoindu-o cu Patima si cu Invierea Ta, Doamne, Te-ai suit, purtat fiind de nor la cele ceresti. Slava slavei Tale“. (Utrenie, cantarea 1, canonul 2, Slava…)
Este adevarat ca evenimentul Inaltarii la Cer a Domului Iisus Hristos s-a petrecut cu doua milenii in urma, insa praznuirea liturgica reprezinta o intrare a Bisericii în eveniment. In Biserică, actualizam si valorificam trecutul cu evenimentele rascumparatoare petrecute si patrundem tot mai plenar sensul acestor acte fundamentale legate de existenta noastra. Pentru fiecare dintre noi, care suntem madulare ale Trupului tainic al lui Hristos, evenimentele însemnate in calendar au semnificatia prezentului, a acelui astazi, fiindca Biserica transcende temporalul si istoricul si-l face, in Duhul Sfant, sa devina de fiecare dată prezent, iar pe fiecare dintre noi ne face contemporani (în sens duhovnicesc) faptelor si evenimentelor petrecute. Desi intamplata in trecut, Inaltarea Mantuitorului este un eveniment care s-a intamplat si pentru noi, care ne priveste si pe noi, caci si noua ni s-a deschis astfel calea spre a ne înălța la Tatal. Astfel, calauziti de textele din slujba Inaltarii, de rugăciune și meditație si noi sa aducem doxologie Preasfintei Treimi spunand: “Ingereste sa praznuim noi cei din lume, strigand cantare lui Dumnezeu, Celui ce se poarta pe scaunul slavei: Sfant esti Parinte ceresc; Sfant esti Cuvinte, Cel impreuna vesnic; Sfant esti si Duhule Prea Sfinte“ (Utrenie, laude, stihira 1).
Inaltarea Domnului cu trupul la cer reprezinta așadar pentru crestin nu numai o dovada a indumnezeirii omului prin Iisus Hristos, ci o esentiala modificare a fapturii omenesti, o schimbare a ei intr-o vietuire luminoasa, pentru care moartea trupului nu mai este decat moartea rautatii lui. Imnografia Bisericii Ortodoxe exprima rolul de principiu constitutiv al invierii si inaltarii Domnului, pentru o noua întocmire obiectiva in ordinea ontologica a lucrurilor; trupul Lui a înscris si trupurile noastre si destinul lor sub legile unei ireversibile iconomii de inviere si stralucire, de înălțare și mântuire. Prin sederea de-a dreapta Tatalui a firii noastre în Hristos, s-a refacut legatura rupta de Adam, cu atat mai favorabil, cu cat cel ce o rupsese era om, iar Cel ce a reconstituit-o este Dumnezeu. Inrudirea omului cu Dumnezeu, ducerea la asemănarea deplină cu El, constituie de acum uimirea cea mare: darul părintesc făcut fiilor omenesti prin Fiul lui Dumnezeu, Care ramane în slavă ca un centru stralucitor al indumnezeirii omului, iar pe pamant se da spre mancare trupurilor ce se nasc cu povara pacatoseniei, spre paza impotriva raului si spre impartasire de viata vesnica. Căci pentru aceasta se dă Euharistia de/în Biserică: spre iertarea păcatelor și spre viața cea de veci! In aceste doua moduri Hristos ramane vesnic unit cu credinciosii, fiind în mijlocul lor până la sfârșitul veacului: înviat, premărit și înălțat, dar mereu și perpetuu prezent sub forma Sfintei Împărtășanii din Euharistie.
Or, prin aceea că Hristos S-a înălțat la cer cu trupul înviat nu arată doar unde trebuie sa ajunga omul, ci Se face pe Sine cale si putere de urmat, ca omul sa ajunga cu adevărat și sigur la această stare. El șade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar si locuieste in inima celor ce-L iubesc și se împărtășesc euharistic de El. Asa putem intelege paradoxul: Hristos este înălțat si în drum spre înaltare cu fiecare dintre noi. Deja și încp pe drum împreună cu fiecare din mădularele vii și active ale Bisericii – Trupul Său tainic.
Ziua Eroilor
Prin hotărârile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 și 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericească, când se ridică Parastase și se fac slujbe de pomenire a eroilor și oastașilor români căzuți pe câmpurile de luptă, care au murit prin sacrificiu și s-au jertfit în lagăre, deportări și închisori, ori s-au sacrificat pentru libertarea și demnitatea noastră. In aceasta zi, in toate bisericile din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si întregirea neamului româneasc. Veșnica lor pomenire, din neam în neam! Să nu uităm că însăși Catedrala Mântuirii Neamului este pusă sub ocrotirea Eroilor Neamului Românesc, astfel încât Ziua de Înălțare este și hramul Catedralei Patriarhale, pe lângă pomenirea și cinstirea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat la apostolie (30 noiembrie).
Suntem bucuroși ca de acest Praznic împărătesc, la biserica noastră de pe Valea Roșie din Municipiul Baia Mare, binecuvântarea cerească să se reverse asupra noastră prin aceea că va fi prezent la Sfânta Liturghie Arhierească, Preasfințitul Părinte IUSTIN, Întâistătătorului Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, cu care prilej va săvârși Sfânta Liturghie cu începere de la ora 9,30 și apoi urmată de slujba Parastasului de pomenire a Eroilor Neamului Românesc din Parcul municipal „Regina Maria”, în prezența autorităților locale și județene și unde străjuiește statuia Ostașului Român precum și morminte ale Eroilor neamului românesc. Întru fericită adormire, veșnică odihnă dă-le lor, Doamne, și le fă veșnică pomenire!
Ne bucurăm nespus de prezența Preasfinției sale în mijlocul nostru, întrucât nu a mai fost în vizită pastorală de mai bine de 5 (cinci) ani. Invităm cu acest prilej să fiți împreună cu noi la aceste slujbe bisericești ale praznicului Înălțării Domnului, împărtășindu-ne de bucuria sărbătorii și binecuvântarea Preasfinției Sale prezent în mijlocul comunității noastre parohiale.
Să aveți parte de un Praznic luminat, cu mult har și cu bucurii sfinte!
Hristos S-a înălțat!