ADORMIREA MAICII DOMNULUI – Paștele verii
De fiecare dată când sărbătorim Adormirea Maicii Domnului este ca şi cum am prăznui Sfintele Paşti: Paştele de vară. Un altfel de Paşte ne pregăteşte Doamna de Dumnezeu-Născătoarea și pururea fecioara Maria: sfântă trecere „de la moarte la viaţă”, al doilea Paşte, sfânt, fără prihană, dătător de viaţă pentru neamul omenesc, findcă astăzi, cu adevărat, „sunt biruite hotarele firii” omenești, Maica Vieții s-a mutat din cele de pe pământ la viața cea veșic-dumnezeiască. „Cum izvorul vieţii păşeşte către viaţă trecând prin moarte!”, exclamă Sfântul Ioan Damaschin. Adormirea Maicii Domnului, „începătoarea Vieţii”, depăşeşte înţelesul morţii, de aceea „trecerea” ei nu se numeşte moarte ci „adormire”, „dumnezeiască mutare”, şi „plecare” la Domnul – Fiul ei. Chiar dacă primeşte moartea, este, însă, o moarte „dătătoare-de-viaţă”, nefiind supusă stricăciunii, de vreme ce se mută la viaţa cerească și veşnică. Este chiar cel dintâi argument, în afara lui Hristos, Dătătorul Vieții celei fără de moarte, că s-a mutat din moarte la viață și s-a ridicat din cele de pe pământ (cu trupul, alături de suflet) la cer și stă de-a dreapta lui Iisus Fiul ei și Fiul lui Dumnezeu. Prin aceasta Preafericita ne arată vectorul final sau ținta noastră finală spre care trebuie să tindem cu toții: așezarea în intimitatea (aproape de tronul slave) lui Dumnezeu, în ceruri, în lumină și-n slavă dumnezeiască.
Plecarea Maicii Domnului din această viaţă, ca eveniment real şi de netăgăduit, păstrat şi transmis prin Sfânta Tradiţie, constituie o învăţătură bine definită în învăţătura Bisericii Ortodoxe, şi nu are nicio legătură cu concepţiile pietiste din Apus nici despre imaculata concepţie ori viaţa fără de moarte a Născătoarei de Dumnezeu, nici de lipsa fecioriei ori a preacurăției ei după nașterea minunată, și că ar fi avut și alți copii. Fecioara Maria este acea făptură deosebită creată de Dumnezeu, cea mai minunată apariție în creație, mai presus decât toţi oamenii şi decât mulţimea îngerilor, care, dintre toţi oamenii, a fost singura care a trăit viaţă preacurată pe pământ şi – lucrul cel mai greu de înţeles pentru mintea omenească – a devenit Maica (Fiului) lui Dumnezeu, unind întru sine în mod negrăit nașterea cu fecioria, zămislirea cu curăția. Acest lucru a fost posibil fiindcă ea nu a păcătuit niciodată, nici nu şi-a întinat mintea ori sufletul cu cele ale trupului, şi nici nu a trăit pe pământ cu dureri trupeşti ori boli ca și consecințe ale păcatelor personale. Deşi a avut trup dătător-de-viaţă, totuşi, ca om, s-a aflat sub stăpânirea morţii şi a murit, însă, fără ca Dumnezeu să despartă sufletul ei de trup: se desface pentru o clipă legătura care le unea pe cele două, aşa cum s-a întâmplat şi cu Iisus Hristos, care cu sufletul S-a pogorât la iad, iar cu trupul în mormânt S-a așezat și S-a odihnit până ce a înviat. După adormire, sufletul ei se uneşte imediat cu Hristos, fiindcă Domnul, în clipa adormirii Maicii Sale, însoţit de netrupeştile cete ale îngerilor şi ale sfinţilor din ceruri, primeşte sufletul ei cel sfânt nu doar în ceruri, ci depunându-l „până la tronul Lui cel împărătesc, până la Sfânta Sfintelor cea din ceruri”, după cum ne spune Sfântul Ioan Damachin. După trei zile, trupul începător-de-Viaţă şi de-Dumnezeu-primitor al Preasfintei este ridicat la cerurile cele mai presus de ceruri, nestricat, nesupus descompunerii, la Fiul ei Cel iubit, Singurul-Născut dintrânsa. Putem vorbi, aşadar, aici şi de învierea cu trupul a Maicii Domnului; Înviere care, însă, nu a fost săvârşită de ea însăşi, cu de la sine putere, ci de Dumnezeu-Fiul ei care a lucrat minunat și transfigurator cel dintâi și precum se cuvenea dintrânsa.
Martor al acestei învieri-mutări la ceruri a Maicii Domnului este apostolul Toma, care nu a fost prezent la cinstita ei îngropare, ci a ajuns mai târziu, după trei zile ne spune Tradiția consemnată a apocrifelor, întârziind ca de obicei; acesta, rugându-i îndelung pe ceilalţi apostoli, au deschis mormântul şi nu au găsit acolo de Dumnezeu-cinstitul ei trup. O văd, însă, pe Născătoarea de Dumnezeu urcând la ceruri, încredinţând apostolului Toma cinstitul şi sfântul ei Brâu – ca mărturie a mutării ei, fapt care corespunde cumva pipăirii Domnului de către acelaşi apostol la opt zile după Înviere. Trupul Preasfintei – ca şi trupul Fiului ei – nu a suferit stricăciune în mormânt, adică nu s-a schimbat, nu s-a descompus în elementele din care era alcătuit. Dealtfel, după Învierea lui Hristos, trupurile multora dintre sfinţii Lui nu mai sunt supuse stricăciunii, ci devin sfinte moaşte, penetrate de lucrarea harică a Duhului Sfânt. Era cât se poate de firesc, cu atât mai mult, să nu sufere stricăciune nici trupul celei care L-a primit pe Dumnezeu întrânsa, trupul Maicii Domnului, devenit templu al Duhului lui Dumnezeu și sălaș al Dumnezeirii prin înomenirea Cuvântului lui Dumnezeu dintrânsa. Ea este cartea în care S-a scris în chip minunat și întrupat Cuvântul (Logosul) Domnului; ea ni-L oferă cu trupul înviat și se dovedește ca fiind și ea înviată pe Iisus Hristos, Fiul ei.
Sfântul Andrei Criteanul spune că nestricarea fecioriei Născătoarei de Dumnezeu la Naşterea lui Hristos are drept urmare firească neschimbarea trupului ei în clipa morţii: „Naşterea nu s-a supus stricăciunii, iar mormântul nu a primit nestricăciunea!”.
Preasfânta de Dumnezeu-Născătoare, după Adormirea ei, devine Maica noii creaţii, e prefigurare și anticipare a Bisericii lui Hristos, pentru că ea a avut un rol hotărâtor în iconomia mântuirii noastre, de vreme ce din ea s-a întrupat Hristos Domnul – care este capul Bisericii – iar acum are în Biserica cea cerească bogăţia harului, slavă şi îndrăznire. Ea devine, astfel, binefăcătoarea întregii lumi şi întregii făpturi, de aceea ei i se închină toată creaţia, Doamnei, Stăpânei, Împărătesei şi Maicii lui Dumnezeu. Bucurățte Marie, fiindcă Domnul este cu tine și prin tine cu noi!
Prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu şi datorită ei, istoria întregii lumi a luat o nouă turnură, incomparabil mai însemnată şi mai înaltă faţă de tot ce a existat până la ea. Nu a putut şi nu poate nicio altă făptură să devină mai desăvârşită decât ea, şi nici ea însăşi nu putea deveni mai desăvârşită decât este. A ajuns la starea maximă a îndumnezeirii și a părticipării unei făpturi omenești la viața și comuniunea deplină cu Dumnezeu ; ea este culmea sau piscul cel mai înalt al suirii omenești, precum și limita desăvârșită și deplină a coborârilor dumnezeiești. Întru ea se unesc și se împlinesc toate unirile și suirile cele omenești spre înălțimile dumnezeiești. De aceea este ajutătoare oricărui suitor, oricărui urcuș spre înălțimi dumnezeiești. Conform Sfinţilor Părinţi, trei lucruri nu putea Dumnezeu să creeze mai desăvârşit: Întruparea Dumnezeu-Cuvântului, pe Fecioara Născătoare de Dumnezeu, şi fericirea de care se vor bucura cei mântuiţi.
După Învierea lui Hristos, Preasfânta a fost sprijinul Apostolilor şi a nou-createi Biserici a lui Hristos. Ea îi învăţa pe noii creştini, îi îndruma, îi mângâia în suferinţele lor. Citim în istoria vieţii ei că Arhanghelul Gavriil, cu trei zile înainte de adormirea ei, a vizitat-o – aşa cum s-a întâmplat şi la Bunavestire –, vestindu-i despre slăvita ei mutare de la moarte la viaţă. Mai apoi, Sfântul Duh, în chip minunat, i-a adunat pe toţi Apostolii în Ghetsimaní, la casa Născătoarei de Dumnezeu, pentru a lua parte la înmormântarea ei şi pentru a lua binecuvântarea ei. După ce au preamărit-o pe Maica Domnului, au rugat-o să le spună un cuvânt de învăţătură care să le rămână ca testament duhovnicesc. Atunci, Născătoarea de Dumnezeu le-a spus o pildă, în care lumea aceasta este prezentată ca o mare sărbătoare, ca un târg unde negustorii au venit să-şi vândă mărfurile, iar cel care face schimbul (negoţul) cel mai bun – adică cel care ştie să îşi vândă marfa mai scump – acela va ieşi cel mai câştigat. În continuare le-a spus că tot la fel este şi în privinţa celor duhovniceşti: cel care va ţine cu mai multă râvnă şi va arăta mai multă preţuire faţă de poruncile lui Hristos, acela va fi cel mai câştigat, se va bucura de o cinste mai mare în împărăţia cerurilor. La sfârşit, i-a îndemnat să stăruiască întru „lupta cea bună”.
Într-adevăr, cât se bucură Preasfânta atunci când vede că luptăm din răsputeri pentru mântuirea noastră! Ce linişte simte! Şi ea însăşi, cât de mult s-a trudit pe pământ, fără ca ceilalţi să ştie, deşi, ca una ce era fără de păcat, nu era nevoie să o facă. S-a nevoit, însă, pentru a ne da nouă un exemplu de desăvârşită asceză. La Ghetsimaní, acolo unde a locuit, după adormirea ei s-au găsit lespezile pe care ședea și se ruga şi în care se făcuseră scobituri de la îngenuncherile şi multele ei metanii. Să urmăm şi noi ascultării ei desăvârşite, adâncii sale smerenii, lucrării ei duhovniceşti tainice, rugăciunii sale arzătoare, privegherii continue pe care o săvârşea, dragostei ei dumnezeieşti, privegherii neîntrerupte cu care se nevoia, durerii pe care a simţit-o ca pe o sabie în inima ei atunci când se afla sub Crucea Fiului ei.
Tuturor care se nevoiesc, ea le este „apărătoare şi sprijin”, chiar dacă înainte au dus o viaţă în păcat. Să ne amintim că şi pentru Sfânta Maria Egipteanca, Maica Domnului a fost „chezăşie” pentru pocăinţa ei. Şi, după ce Sfânta Maria a plecat în pustie, unde s-a nevoit din greu, însăşi Preasfânta o mângâia cu dumnezeieştile ei arătări. Născătoarea de Dumnezeu, ca „hrănitoare” a monahilor, este cea care împarte daruri dumnezeieşti acelora care şi-au închinat viaţa Domnului, şi îndeosebi celor din Sfântul Munte, aghioriţilor. Ea a făcut cunoscută rugăciunea minţii Sfântului Maxim Kafsokalivítul, Sfântului Grigorie Palama, Sfântului Siluan Atonitul, dar şi fericitului întru pomenire părintelui nostru Iosif Isihastul, cel care, în mod direct, şi-a legat existenţa de obştea noastră. Şi, cu atât mai mult, ziua de astăzi are o însemnătate şi mai mare pentru noi creștinii prăznuind Adormirea ei. Omul de astăzi trebuie să ceară și mai mult mijlocirea Maicii Domnului, care este izbăvitoare. Ori de câte ori are o suferinţă sau o problemă, să nu uite că ea este „ajutor celor întristaţi, apărătoare, izbăvitoare, mângâierea celor ce nu au îndrăzneală”, şi la ea pot găsi sprijin, mângâiere, ajutor grabnic şi răspuns. Pentru că praznicul de astăzi ne dă încredere în mijlocirea ei după ce s-a mutat la ceruri.
Ne rugăm ca Doamna de Dumnezeu-Născătoare, care „se mută la Viaţă”, să trimită neîncetat asupra noastră binecuvântarea ei, încât să trecem această viaţă nevătămaţi şi fără primejdie, păziţi de urzelile şi cursele vrăjmaşului, şi să ne învrednicească împărăţiei celei cereşti a Fiului său. Până ajungem și noi la ceruri, prăznuim an de an pe 15 august cea mai mare sărbătoare creștinească închinată Preacuratei Fecioare Maria.
La Biserica noastră parohială de pe Valea Roșie praznicul de pe 15 august este ținut așa cum se cuvine după rânduiala și tradiția Bisericii noastre străbune, cu 2 săptămâni de postire și cu rostirea Paraclisului Maicii Domnului în fiecare seară, iar în Ajunul sărbătorii (pe 14 august) se face priveghere cu slujba Punerii în mormânt a Preacuratei, cântându-se Prohodul Maicii Domnului, și înconjurându-se, cu Epitaful, biserica de trei ori în imne și cântări duhovnicești. Slujbă ce ține până seara târziu, în noapte, spre pomenire și laudă adusă Preacuratei. Apoi se continuă cu slujba Utreniei de dimineață, Acatistul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și cu Sfânta Liturghie de praznic ; se face miruirea credincioșilor cu untdelemn sfințit și se fac danii (se oferă daruri) copiilor și vârstnicilor prezenți la slujbă. Dăm slavă lui Dumnezeu și ne bucurăm nespus de prăznuirea Preacuratei și în acest an liturgic bisericesc, care s-a desfășurat cu bine și întru bucurie sufletească deplină.
Slavă ție, Preacurată, puurea Fecioară Maria, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi! Amin.