Baia Sprie – Biserica ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – Moment istoric (VIDEO)

Cu sufletul la gură şi inima cât un purice. Aşa au stat zeci de credincioşi din Baia Sprie, până cănd turla bisericii la care se închină, a fost ridicată şi amplasată pe acoperişul lăcaşului de cult. Operaţiunea a fost una pretenţioasă şi periculoasă, atât din cauza înâlţimii la care s-a lucrat şi a greutăţii turlei, dar mai ales datorită preciziei de ordinul milimetrilor, necesară la montaj.

Biserica “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena’’ din Baia Sprie a suferit mai multe lucrări de modernizare, începând din primăvara anului 2012. După dublarea suprafeţei de închinăciune, a fost schimbată şi turla, tocmai pentru a respecta proporţiile unei biserici cu arhitectură maramureşeană. În comparaţie cu turla veche, cea nouă este dublă în greutate şi înăţime iar construcţia nu a fost făcută după rânduiala tradiţională pe acoperişul bisericii. Meşterii au hotărât să lucreze, în detaliu, fiecare centimetru pătrat, la nivelul solului, iar montajul să fie făcut la înălţime, cu o automacara specială de mare tonaj. Operaţiunea nu a durat mai mult de o jumătate de oră, însă emoţiile i-au copleşit pe toţi cei prezenţi la eveniment. O singură manevră greşită sau o eroare minoră de construcţie, ar fi dat peste cap finalizarea bisericii. Cel mai pretenţios lucru a fost aşezarea la milimetru pe locul pregătit în turn, meşterii participând pentru prima dată la o astfel de operaţiune. Drept răsplată, creştinii din parohie au fost prezenţi în ziua următoare la o slujbă specială de mulţumire, cu prilejul sărbătorii ’’Intrarea în biserică a Maicii Domnului’’, adresată lui Dumnezeu şi sfinţilor, pentru ajutorul dat la finalizarea unei astfel de lucrări.

Mircea Mureşan

 

Lasă un comentariu