În Oarţa de Sus istoria te întâmpina la tot pasul. Aici au fost făcute unele dintre cele mai numeroase, bogate şi spectaculoase descoperiri arheologice din această parte a ţării, care se întind pe o foarte lungă perioadă de timp, din neolitic până în epoca feudală: Sanctuarul din epoca bronzului de la Viile Botii (unicat în arheologia lumii), Necropola tumulară de pe Toagul Nemţilor, Depozitul de bronzuri de la Valea Unghiului, Tezaurul monetar imperial roman din Ogrăzi, 15 situri arheologice.
Localitatea a fost menţionată pentru prima dată în anul 1931, într-o diplomă emisă de regele Ungariei Sigismund care dăruieşte voevozilor maramureşeni, satele Balc şi Drag zece moşii în districtul Ardudului.
Istoricii au 3 variante pentru numele Oarţa de Sus, despre care spun că provine de la:
1. Termenul maghiar “war” (cetate), pentru că a fost proprietate de cetate (Cetatea Cehu Silvaniei) – Petri Mor în Monografia jud.Sălaj
2. Un nume de persoană, la care s-au adăugat sufixe de origine slavă (şu, sa, asu, aşa, es, etc) – Nicolae Drăgan în lucrarea Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei şi onomasticii
3. Toponimul Oarza (există în hotarul satului) sau de la termenul “oarzăn”(necopt, timpuriu, văratec).
De-a lungul anilor, Oarţa de Sus a aparţinut mai multor unităţi administrative: Voevodatul lui Menumorut, Comitatul Szolnokul de Mijloc (cea mai mare parte a timpului), Judeţul Sălaj, Regiunea Maramureş şi Judeţul Maramureş (din 1968).
Oarţa de Sus a avut o evoluţie istorică tipică satelor romaneşti din Ardeal, trecând prin danii regale sau vânzari-cumpararari de la un proprietar maghiar la altul.
Cele mai importante momente din istoria localităţii au fost: manifestările din anii răscoalei lui Horea, când ortanii se pregăteau să se alăture răsculaţilor; participarea la evenimentele revoluţionare de la 1848 şi la Adunarea Naţională de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primele două decenii ale secolului al XX-lea, ortanii au constituit o adevărată “armata revoluţionară”, comandată de George Pop de Băseşti în lupta pentru emancipare naţională şi unirea cu patria-mamă., dând chiar jertfe. În februarie 1905, cu ocazia alegerilor parlamentare (candidat George Pop de Băseşti), cei 2400 români care l-au însoţit pe marele tribun au fost atacaţi cu bestialitate de bande de bătăuşi unguri. Printre victime s-a aflat şi Toader Zaharia din Oarţa de Sus, de 70 de ani, care a fost rănit grav la cap.
