Baia Sprie – Biserica ”Sf. Împăraţi C-tin şi Elena” – Prima spovedanie 20 sept. 2014- (Galerie FOTO)

Baia Sprie - motiv pop

Baia Sprie - motiv pop

Biserica ortodoxă cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Baia Sprie, la început de an şcolar 2014, a îmbrăcat iarăşi straie de sărbătoare. Elevii care au păşit pentru prima dată pragul şcolii, s-au întâlnit în premieră la biserică cu duhovnicul şi cu Taina Spovedaniei.
Fiecare început de an şcolar, este aşteptat cu interes atât de elevi, cât şi de părinţii acestora. În Baia Sprie, un interes aparte pentru toţi copiii îl are prima Spovedanie la ortodocşi sau prima Împărtăşanie la romano-catolici. În acest sens, copiii au fost pregătiţi din timp la programul catehetic de duminică de către preoţii slujitori, astfel încât apropierea lor de Taina Mărturisirii în faţa preotului duhovnic să fie cu adevărat un eveniment important şi emoţionant. De aceea, cei peste 20 de copii, cuprinşi între vârsta de 7 şi 9 ani, au fost catehizaţi, spovediţi şi împărtăşiţi de către preoţii Adrian Gh. Paul şi Marius Cătană, iar părinţii lor le-au pregătit diverse surprize comparabile cu ziua lor festivă. Plini de emoţie sfântă, copiii îmbrăcaţi frumos, „tinere mirese” însoţite de „tineri miri”, şi-au îndreptat paşii duminică, 21 septembrie, spre biserica de lemn din partea de jos a oraşului Baia Sprie pentru a se spovedi şi împărtăşi cu Sf. Euharistie, Taine bisericeşti prin care creştinii se unesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos în vederea iertării păcatelor şi spre dobândirea vieţii de veci. Aşadar, după ce cu o zi înainte cu toţii s-au spovedit sincer şi cu mult folos, a urmat duminică împărtăşirea lor. Ambele lucrări sacre au alcătuit împreună evenimentul plin de bucurie sfântă şi emoţie aleasă pentru toţi. Iar dacă până acum, aceşti copii erau împărtăşiţi săptămânal cu Sf. Împărtăşanie la Liturghia duminicală, acum, pentru prima dată, s-au mărturisit înainte de a se împărtăşi, lucru care se va repeta mereu de-acum înainte ori de câte ori vor dori să se împărtăşească. Motivul este deprinderea noţiunilor de bine şi rău, copiii aflându-se la vârsta când pot face deosebire între ceea ce este bine şi ceea ce trebuie evitat.
Credincioşii evlavioşi au ţinut să fie prezenţi în număr mare la sfintele rugăciuni oficiate de preotul paroh Adrian Gheorghe Paul, mai cu seamă că a avut loc un astfel de moment înălţător care stârneşte an de an tot mai mare inters din partea familiilor creştine din Baia Sprie. A fost un moment unic şi de neuitat în viaţa copiilor, care după ce au fost împărtăşiţi şi unşi cu sfântul mir s-au fotografiat cu Icoana Maicii Domnului din biserică şi la Icoana Mântuitorului Iisus Hristos din Altarul de vară al Parohiei. Apoi au făcut o poză de grup împreună cu preotul paroh pe scările bisericii, cu părinţii şi rudeniile prezente, după care s-au îndreptat spre restaurantul din apropiere pentru a servi prima agapă frăţească împreună, pregătită şi oferită în dar de către membri Consiliului parohial.
Sfânta Împărtăşanie are un dublu caracter, de Taină şi de Jertfă. După cum a spus preotul Adrian Gh. Paul, Sfânta Împărtăşanie, Cuminecatura sau Euharistia, este Taina prin care creştinii se unesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, sub chipul pâinii şi al vinului, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. În ea se arată celor ce cred tot harul şi toată bunătatea lui Dumnezeu, căci nu ne mai raportăm doar la viaţa curentă, ci şi la cea care are să vină, pe care o aşteptăm cu nădejdea mântuirii. În acelaşi timp, în Taina Sfintei Împărtăşanii se reactualizează, în chip real şi nesângeros, jertfa de pe cruce a Mântuitorului Hristos, la care luăm parte, prin împărtăşire, în vederea sfinţirii noastre. „Astfel, Sfânta Împărtăşanie are acest caracter de Taină şi de Jertfă … Căci pentru a intra în comuniune cu Hristos şi Biserica Sa, cel ce crede în Hristos trebuie să primească Tainele iniţierii creştine: Botezul, Mirungerea şi Împărtăşania. Dacă prin Botez intrăm într-o viaţă nouă, a Bisericii şi a Duhului, în calitate de membre active ale ei, iar prin Mirungere primim puterea dezvoltării vieţii noastre în Hristos prin Duhul cel Sfânt oferit nouă, prin Împărtăşanie desăvârşim această viaţă, ca o unire deplină cu Iisus Hristos. În Botez ne unim haric cu Hristos, Cel care a venit în lume şi a murit pentru a răscumpăra păcatele noastre, în Sfânta Împărtăşanie, însă, noi ne unim cu Hristos Cel răstignit şi înviat devenind capabili de a ne dărui întru totul lui Dumnezeu, cu a Cărui Trup şi Sânge ne-am unit, pentru ca existenţa noastră mărginită de moarte să fie umplută şi fecundată de nemurire şi de viaţa Lui cea veşnică, prin învierea împreună cu şi prin Iisus Hristos. Astfel, Sfânta Împărtăşanie este prin excelenţă Taina desăvârşirii noastre creştineşti, care ne ridică deasupra vieţii pământeşti”, spune preotul Adrian Gheorghe Paul.
Suntem convinşi că toţi copiii care s-au împărtăşit mai deosebit duminica aceasta au simţit fiorul sacru al Sfintelor Taine bisericeşti şi nutrim nădejdea că vor fi credincioşi demni, buni şi evlavioşi ai Bisericii noastre apropiindu-se tot mai frecvent de Spovedanie şi Împărtăşanie spre buna lor creştere, spre înţelepciune şi viaţă curată, mărturisindu-l pe Iisus Hristos cu şi în toată viaţa lor.

Vasile GHERMAN –epitrop parohial

Baia Sprie - motiv pop

Lasă un comentariu