Biserica ”Sf.Ap. Petru și Pavel” – Sărbătoarea Crăciunului (Galerie FOTO)

Seara Crăciunului nost, mare bucurie a fost!

Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle,
căci nu mai era loc de găzduire pentru ei.
Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă
noaptea împrejurul turmei lor.
Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare.
Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare,
care va fi pentru tot poporul.
Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.
(Ev. Luca 2, v. 7-11)

Sosit-a praznicul iară și pe Hristos Pruncul sfânt îl lăudăm, Care-n peșteră a intrat și în iesle S-a culcat pentru a noastră mântuire. E bucurie mare și sfântă pe pământ! Nouă ni s-a născut din nou Mântuitor! Să ne îndreptăm ca Magii la Betleemul comunității noastre, în biserici, și să-l aducem și noi daruri prețuind marea Lui bunătate pentru noi și să înțelegem că iubirea mântuiește lumea: Fiindcă “atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său, Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”.
Tămâia rugăciunii, aurul credinței și smirna iubirii noastre să-I fie darurile noastre în această zi binecuvântată de Crăciun. De aceea zicem: Bucurați-vă și iarăși zic: bucurați-vă! Este ziua cea mare a mântuirii noastre, că ne așteaptă marea bucurie a întrupării Fiului lui Dumnezeu: atât în peștera și-n ieslea din Betleem, cât și-n sufletele, casa, familia și biserica noastră. Căci precum odinioară, tot așa și acum Iisus dorește să Se nască și-n noi, vrea să intre în viața și comunitatea noastră. Or, pentru aceasta trebuie să-L întâmpinăm, să-L primim cu bucurie sfântă și să-I aducem daruri de fapte bune, de rugăciuni curate și jertfe curate înălțate din inimile noastre.
Biserica vă așteaptă să luați parte la slujbele sfinte din această seară de Crăciun, ce vestește Nașterea Pruncului de Împărat, Care pentru noi și-a noastră mântuire din Maică Fecioară Preacurată S-a întrupat și Prunc tânăr S-a făcut, ca să crească și pe toți să ne mântuiască. Prin intermediul rânduielilor bisericești pătrundem în atmosfera sacră și plină de har și de lumină izvorâtă din Raza soarelui dreptății, Iisus Hristos Mântuitorul nostru, pentru ca și noi să ne luminăm și să trăim cu intensitate bucuria venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu. Să primim și noi lumina, pe Hristos Soarele dreptății, și să trăim cu bucurie sfântă praznicul acestui sfânt Crăciun. Întru bucurie sfântă tuturor!
Vă dorim tuturor să aveți parte de Sărbători liniștite, cu pace în suflete și cu multe binecuvântări din cer!

Hristos Se naște, măriți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L; Hristos e pe pământ, înălțați-vă!

Lasă un comentariu