Lumea secularizată actuală, bulversată de atâtea schimbări, o lume a vitezei, în care predomină setea de înnavuţire, prin orice mijloace, în care luxul, plăcerile trupeşti, bunăstarea devin (vai!) „virtuţi” omeneşti şi care-l determină pe omul debusolat şi dezaxat din punct de vedere spiritual să se gândească la cum să-i meargă mai bine şi să-şi satisfacă dorinţele nestăvilite ale trupului, uitând întru totul că prin actul creaţiei sale, omul este zidit de Creator nu doar din trup, ci şi din suflet -suflare din Duhul lui Dumnezeu. În această perioadă a anului în care Biserica noastră ne pune la dispoziţie o săptămână specială în cursul anului bisericesc în care ne face chemarea să privim mai cu atenţie şi mai mult spre cele dinlăuntru ale noastre, îndemnându-ne să medităm asupra asumării crucii existenţei noastre. Căci: „ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Mc. 8,36-37).
Pentru mântuirea şi răscumpărarea sufletelor noastre Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om deplin şi adevărat, a suferit Patimi şi Moarte pe Cruce, pentru ca apoi să ne ofere viaţa şi învierea cea veşnică prin slăvita Sa Înviere din morţi şi preaslăvita Sa Înălţare cu trupul îndumnezeit la cer. Perioada binecuvântată a acestei săptămâni sfinte de la mijlocul lunii septembrie, în care cinstim dumnezeiasca şi de viaţă făcătoare Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos, ne oferă tuturor posibilitatea, asemenea unei scări, de a ne urca spre slăvita Înviere a lui Iisus Hristos din morţi, urcând pe scara jertfitoare a crucii. Şi întrucât nu putem privi Învierea fără jertfa curăţitoare a Crucii, atunci vom înţelege că însăşi Crucea este slava Învierii căci este „semnul” de biruinţă al lui Hristos asupra păcatului şi a morţii, este altarul de jertfă a Mielului lui Dumnezeu prin care răscumpără viaţa şi sufletele noastre, este calea urcătoare care ne conduce la desăvârşire, este pomul cel de viaţă dătător, care ne oferă „fructul” cel adevărat al vieţii şi din care cei care gustă nu vor mai pieri şi este puterea cea nebiruită a lui Dumnezeu (I Cor. 1,18) oferită celor ce cred în ea, iar celor ce se însemnează cu acest „semn”, le devine steag de biruinţă: „Doamne, armă împotriva diavolului, Crucea Ta ne-ai dat-o nouă; căci se cutremură şi se îngrozesc demonii neputând suferi a căuta spre puterea ei”.
Dincolo de acestea şi peste toate, Crucea este manifestarea supremei iubiri a lui Dumnezeu pentru oameni; a unei iubiri dumnezeieşti şi jertfitoare. Pentru că ne-a iubit, Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, S-a jertfit, murind de bunăvoie pe Cruce cu braţele deschise, pentru ca astfel, în iubirea Lui, să îmbrăţişeze întreaga lume. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că: „Unde este jertfa, acolo este nimicirea păcatelor”, iar Sfântul Chiril, episcopul Alexandriei, zice: „La Dumnezeu Tatăl nu putem intra decât numai în stare de jertfă curată”. Or, Crucea este cea care ne oferă posibilitatea să ne jertfim mântuitor şi să descoperim adevărata dragoste creştină. Cum? Asumându-ne, de bunăvoie şi cu bărbăţie, propria noastră cruce, crucea suferinţelor, a necazurilor şi a încercărilor noastre de tot felul, Golgota personală a fiecăruia, după ce, în prealabil, ne-am împlinit cea dintâi datorie creştină: lepădarea de sine. „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mc. 8,34). Aceasta este „calea cea strâmtă” a perioadei acesteia binecuvântate pe care ne-o pune la dispoziţie Biserica dreptmăritoare: dezbrăcarea omului de haina cea veche şi murdară a păcatului, descătuşarea din legăturile patimilor, dărâmarea omului celui vechi din noi plin de răutate, de egoism, de plăceri trupeşti şi de ambiţii deşarte şi îmbrăcarea în haina cea nouă a virtuţilor, trăind viaţa minunată după poruncile Domnului. Căci numai lepădarea de sinea noastră, de egoismul, patimile şi plăcerile care stăpânesc trupul şi firea noastră, cum şi asumarea propriilor necazuri, a suferinţelor şi a încercărilor care vin asupra noastră ne dau posibilitatea să ajungem la limanul cel lin, la răspuns bun la înfricoşata Judecată de Apoi, la şederea de-a dreapta Tatălui în stare de sacrificiu personal, potrivit răbdării, lepădării de noi înşine şi asumării crucii noastre.
Haina albă şi imaculată a vlăstarelor tinere din cadrul Parohiei noastre, sufletele curăţite de orice întinăciune a păcatului prin spovedania săvârşită şi faţa veselă a copiilor prezenţi de Ziua Crucii la Biserică spre a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos, cu o zi înainte de a începe un nou an şcolar, este un semn şi un simbol al curăţiei noastre integrale. Cât de minunat şi de împlinitor este ca în zi de post, în zi de cinstire a Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci să vezi copiii familiilor credincioase din Baia Sprie venind la biserică pentru a se spovedi şi împărtăşi, îmbrăcându-se atât de frumos. Nimic nu e întâmplător, ci toate sunt spre folosul şi dumirirea noastră. E zi înălţătoare de praznic şi cu postire, dar nimic nu e mai împlinitor pentru copii ca sărbătoarea spovedaniei şi împărtăşirii lor euharistice, acte liturgice şi pline de har care îi apropie tot mai mult de jertfa Crucii şi de înţelesurile ei.
Să învăţăm să rămânem nevinovaţi ca pruncii în inima şi sufletele noastre înaintând a urca pe culmea Golgotei existenţei noastre prin maturizare deplină şi creştinească. Şi dacă vom fi cu adevărat răsplătiţi numai pe măsura jertfelniciei noastre, atunci să fim mereu gata în a ne oferi pe noi spre bucuria şi folosul tuturor şi, în final, spre slava şi măreţia Ziditorului! Amin.